Știm cu toții cum se adună lucrurile în timp, mai mult sau mai puțin necesare, și deja, când ne uităm la balconul nostru, ne amintim de vechile anexe și garaje ale bunicilor, înghesuite de mobilă demodată și aparate nefuncționale, cutii îngrămădite una peste alta, saci, lăzi și tot mai multe obiecte pline de praf și pânze de păianjen. Parcă un proiecte de amenajare balcon nu sună atât de rău?
Probabil că de mai multe ori am răsfoit reviste de design interior și am rămas cu ochii în lacrimi la pozele cu balcoane atât de frumos amenajate, cu multe plante verzi, locuri de relaxare sau fotolii șic lângă o masă plină de bunătăți – cărți de citit, ceai , cafea, prăjituri.
Parcă am vrea să ne servim cafeaua într-un loc atât de luminos, scăldat în razele soarelui de dimineață. Dar toate aceste imagini încântătoare dispar într-o clipă când vedem lucrurile depozitate pe balcon. Pare imposibil să ne bucurăm vreodată de acest spațiu, așa cum am văzut în revistele de design interior.
Știm că, de cele mai multe ori, avem nevoie doar de un impuls care să ne facă să ne mobilizăm pentru a avea ceea ce ne dorim. Acest lucru este valabil și pentru designul interior.
Astfel, în articolul de astăzi, ne-am propus să vă venim în ajutor cu câteva sfaturi, prin care putem demara un proiect de amenajare balcon pentru a transforma acest spațiu dintr-un loc de depozitare, în cel mai plăcut refugiu de relaxare, din locuințele noastre.
Cuprins
Pasul 1: Amenajare Balcon – Inventarierea lucrurilor de pe balcon
Primul pas este să facem o triere a lucrurilor pe care le-am adunat pe balcon și să decidem ce facem cu ele. Unele le putem recicla, altele pot fi donate celor care au nevoie de ele, astfel încât să păstrăm doar ceea ce este necesar, lucruri pe care le-am folosit și le vom folosi constant și în viitor.
Dacă ultima dată când am purtat această pereche de cizme a fost acum 3 ani, ne vor mai atrage atenția iarna viitoare? Sau dacă nu suntem pasionați să facem zacuscă și dulceață în casă, ce rost mai au toate borcanele goale și prăfuite păstrate în cutii de carton?
Pasul 2: Curățenie
Al doilea pas în proiectul de amenajare balcon este curățenia. După ce am scăpat de tot ce nu ne mai trebuie, abia acum ne putem gândi cum va arăta spațiul la final, ce finisaje vom folosi și în ce combinații de culori.
Pe lângă clasicul var lavabil, acum putem opta pentru alte categorii de finisaje decorative sau chiar pentru placarea unui perete cu plăci de cărămidă.
Pasul 3: Plantele, piesă de rezistență
Pentru a transforma balconul într-un adevărat loc de relaxare și recreere, avem nevoie de multă verdeață. Așa că, acum, este rândul plantelor care sunt piesele de rezistență în proiectele de amenajare balcon. Indiferent cât de serioși sau supărați suntem, florile ne fac să ne descrețim fruntea și ne umplu sufletul de bucurie.
Este timpul să mutăm toate plantele pe balcon, pentru a ne bucura de dimineți însorite și colorate. Pentru a utiliza cât mai eficient spațiul existent, putem folosi diferite modele de suporturi verticale pentru flori, independente sau fixate direct pe perete.
Pasul 4: Alegerea mobilierului
Următorul pas, alegerea mobilierului. Un balcon mic, ca în majoritatea apartamentelor, nu are nevoie de prea mult mobilier. O măsuță de cafea cu două scaune, o canapea sau o bancă mică și un raft pentru un minim de depozitare sunt tot ce ne trebuie pentru amenajarea practică și relaxantă a balconului nostru.
Pasul 5: Decorațiuni și lumini
De acum încolo ne putem lăsa imaginația să zburde, pentru că este rândul decorațiunilor. Pentru a crea o atmosferă intimă, în care ne place să ne petrecem timpul, departe de ochii curioși ai vecinilor, ne putem ajuta de perdele, draperii sau jaluzele.
Lumânările, câteva tablouri mici, în ton cu restul amenajării, un covor plăcut la atingere și poate câteva perne decorative sunt mai mult decât suficiente pentru acest spațiu nu foarte generos.
În același timp, pe parcursul proiectului de amenajare balcon, este important să nu uităm nici de partea de iluminat. Datorită tehnologiei LED, există numeroase opțiuni de iluminat din care să alegi varianta câștigătoare pentru balconul tău. Și bineînteles, toate acestea la un cost decent, fiind cu toții conștienți de consumul minuscul al becurilor LED.
Nu trebuie să investim mult în decorațiuni, trebuie doar să fim creativi!
Pasul 6: Ce soluții avem pentru iarnă?
Bun, am finalizat proiectul de amenajare balcon, și totul e super pe timp de vară. Dar ce putem face pentru a ne putea bucura de acest spațiu și pe timp de iarnă?
Balcoanele închise oferă multiple posibilități de amenajare, mai ales atunci când sunt izolate termic. Amenajarea lor urmărește să le transforme în spații utile, primitoare și confortabile, în funcție de ceea ce își dorește fiecare dintre noi.
Balcoanele mai mari pot include și spații de depozitare sau o zonă de birou, beneficiind astfel de multă lumină naturală care ne va menține activi și inspirați în timpul lucrului.
Nu în ultimul rând, balconul poate fi transformat, în întregime, într-o mică chicinetă sau poate deveni o extensie a bucătăriei actuale, prin amenajarea unui loc de luat masa sau chiar de gătit.
De departe, cea mai modernă soluție de închidere balcon este cu ajutorul unui sistem cu geamuri glisante.
Pentru un astfel de proiect de amenajare balcon cu sticlă glisantă, noi recomandăm soluțiile de închidere balcon și terasă cu sticlă securizată de la unul din cei mai experimentați producători de astfel de sisteme, și anume Rom Decor.
Cu ajutorul unui astfel de sistem, te vei putea bucura de balconul tău indiferent de anotimp. Iar datorită sistemului inteligent de glisare, pe timp de vară vei putea să te bucuri practic de un balcon deschis, în timp ce iarna te vei putea feri de temperaturi neprietenoase sau alte intemperii.
Cei de la Rom Decor au un articol postat pe blogul lor în care vorbesc pe larg despre acest sistem și despre cum îți poate transforma balconul. Te încurajăm să citești mai multe AICI!
În concluzie, balconul nu trebuie să mai fie văzut doar ca un spațiu pentru depozitarea dezordonată a tuturor lucrurilor pe care nu mai vrem să le vedem în interiorul locuințelor noastre.
Cu un proiect de amenajare balcon inspirat, vechiul spațiu își poate schimba complet aspectul, devenind rapid locul preferat al tuturor membrilor familiei.
Nu rata celelalte articole. Vezi aici ultimele noutăți AICI!